Ma aflu iar in groapa inimii si nu stiu incotro sa ma indrept. Fac pasi mari spre scari inguste… ce sa fac? Ce sunt EU?
Pornesc… pornesc spre scarile rulante din sens opus. Tin o frunza tomantica in gura si ma gandesc ca maine am sa mor. Ce este viata anyway? S-ar putea spune cas unt beat; dar totusi sunt lucid, mai lucid decat as putea sa ma inchipui…
Si totusi ce este dragostea? Simt nevoi si atractii. Ea ar trebui sa simta ocrotire si totusi nu este asa… Oare este multumita? Intrebari peste intrebri! Intrebari derivand din alte intrebari si asa cum spune Linkin Park poate “In the end it doesn`t even matter”.
Privesc peretii goi si totusi plini de mizerie si inscriptii pline de vise. Ce gandeau oare oamenii aceia cand au scris: “Hai Steaua!” sau “Static-X”. Oare erau atat de ahtiati dupa fotbal sau dupa muzica rock?! Si mie imi plac amandoua dar totusi nu am ajuns sa disper dupa acestea.
Iata un gol… profunzime peste alt gol. Nemuritor si totusi muritor in singuratate si tristete. Asa ma pot clasifica. Tin unghiile moarte si putrezitepe caiet si ma gandesc la cunoasterea si intelepciuneauniversal. PEste tot in jur: nimic.
Ma aflu in statia de metrou. Sunt imbracat ca un tigan. Oamenii traiesc si pleacaprin jurul meu. Nu ca ar trebui sa stea, dar mi-as dori un banut pentru a ma considera cersetor. Am bani, sunt cersetor de fericire, ceea ce cred ca oricine este.
Ce caut?! De ce sunt in metrou?! Nu stiu. Mi-e rece.
Un bazait apasa… Liniste!
Sunt o frunza veste jita. De-abia ma mai tin.
Am sa plec curand acasa… Unde e acasa? As vrea sa fiu in bratele unei prietene dar in casa ei este altcineva. Eu nu am loc! As vrea sa am…
Citesc de pe pereti un numar: “69”. Ce stiu oamenii de iubire profunda, de Ying si Yang?
Unora li se implinesc visele: vine metroul. Eu plec… inainte da asta mazgalesc si eu peretele: “Andreea”.
Un alt metrou trebuie sa vina…