Foaia verde in pustie preapierduta
S-a facut in intuneric nevazuta;
In pustiul denumit Bucuresti
Tu te intrebi de esti… nu esti…
Ce se-ntampla cand o floare moare sub tipar
Este vie pe vecie, sau traieste un calvar?
Altii ar spune ca-n aceasta e ceva frumos…
Totusi ea nu are gust si nici miros.
Asa e omul pierdut in haos:
El cauta lacas cand totul e pe dos,
Ar vrea sa multumeasca lumea cu ceva,
Ar vrea sa faca negrul alb si vice-versa.
Dar nimic nu iese cum ar trebui
Pas cu pas se pierde notiunea de a fi
Si tot cauti… cauti ceva sa te trimita acasa:
Privesti cu dor la bruma de pe crucea moarta,
Culegi o frunza ca sa te trimita inapoi,
Dar fara sa-ti dai seama… esti cu piciorul in noroi.
Sa cauti in pustie foaie preapierduta
Inseamna sa umbli in ziua savarsita;
In pustiul care se numeste Bucuresti
E clar ca nu mai esti… dar poate esti…