Cine ar spune ce a văzut?
Cine ar descrie ce s-a spus?
Despre o simplă dimineaţă –
Un răsărit şi început de viaţă.
Când cerul arde roşu, mult deasupra mării
Iar păsările zboară urând “adio” serii,
Atunci norii se mişcă făcând o cale mare,
O cale preamărită pentru mândrul soare.
Oraşul acum doarme şi toţi sunt liniştiţi,
Căci nu este trezirea pentru oamenii mici,
Doar pescăruşii saltă în slavă înviorarea
Cu rotocoale mari îşi fac şi vânătoarea.
Verdeaţa se trezeşte din somnul ei uşor,
Oxigenează aerul cu al său blând fior,
Ciorile se arată în stoluri peste mal:
“Cra… cra… venim… să dăm de-o parte al mării voal”.
Ultima stea tocmai se strânge şi dispare;
Luna nu mai este… ea nu se vede-n zare…
A fost poate-alungată de bucuria dimineţii,
De pescăruşii albi cu ciocuri mereu roşii.
Din ce în ce mai mult norii strălucesc,
Se face agitaţie în grai dumnezeiesc,
Căci soarele acum începe să răsară
Pentru o întreagă natură – minune naturală.
Câteva păsări zboară cât mai sus posibil
Să vadă ele razele, să facă-n ciudă, cu un ţipăt teribil.
Bătălie peste tot, bătălie-n aer, şi-n apus
Unde este goliciune şi satul este mut.
Din mare în curând soarele va răsare
Şi apoi se va scurge peste pământ şi altă mare…
O a nu ştiu câta minune e pe cale să se petreacă;
Aceste rânduri scrise nu sunt în stare veselia să încapă…