În adierea vântului sărat ce bate peste valuri, peste mare,
Tufişurile se mişcă tremurând la gălăgia apusului de soare
Şi inima unui pescăruş pierdut în zbor acuma doare
Iar norii se adună decoraţi fiind de norul care moare.
Se face seară cu fiecare clipă ce petrecând se trece,
Amorul face valuri peste toate amintirile terestre,
Departe, peste zări, nu există orizont, căci apa-i rece
De aşteptăm cu fiecare clipă izvoarele acestei lui ca se se sece.
Iubesc şi poate nu iubesc, definiţie ce nu o ştiu
Pământul acesta e atât de frumos… totuşi prea pustiu
Eram luna de pe cer a cărei lumină străluce prea târziu…
De când ai apărut în a mea gravitaţie, o stea aş vre să fiu.
Ceva se întâmplă… nu ştiu ce, nu stiu de ce, în definitiv nu ştiu nimic,
Un vultur planând în cer sunt şi fără tine nu am aer să mă ridic.
A ta prezenţă vie, ai tăi ochi zâmbind şi umeziţi mă fac să zic:
Că sângele mi-e roşu ca soarele ce-apune de-atât cât te iubesc şi te-am iubit.
pentru Mirabela