În noaptea adâncă şi plină de suspans
O lume tot petrece, o lume în balans
Cu haos în a ei întreagă natură –
Viaţă şi pământ, când totu-i vechitură.
Aşa este întregul, bătut de largu-i vânt,
Cu rotocoale mici îşi spune al său cânt,
Un cântec mic, sonor, de doină sau de jale,
Nu ştiu exact ce e: o broască-n depărtare.
Orăcăie de zor alături de-alte broaşte,
Masculul se întrece pe viaţă şi pe moarte
Căci specia întreagă se află într-un sunet,
Atracţie… pentru mica femelă de nufăr.
Şi viaţa curge-ntreagă, uşor pe lângă mine,
Păcătuind sunt vrednic să port al meu nume.
Poate la rându-mi sunt şi eu broscoi
Ce-mi nimicesc specia fără guşă, corzi, nevoi.
Frumos e totul acum, sau poate e urât,
Nu ştiu ce să clarific, sunt şi voi fi nimic!