Nimeni nu s-a gândit vreodată cum ar fi să fii prins într-o dilemă psihologică, să nu ştii ce cred cei din jur despre tine şi totuşi să simţi răutate. Izgonit, strâmtorat, rău primit, aşa poate că este fiecare într-un anumit moment al vieţii cu un puternic balans între bine şi rău. Şi… la urma urmei ce este binele şi ce este răul? Noţiuni abstracte formând un clişeu puternic, la fel ca o infecţie ce creşte şi iar creşte… rana devine uşor dureroasă şi te trezeşti că nu poţi sparge acel coş.
Poate ar fi mai bine să scapi de totul, să evadezi. Oamenii… ei bine oamenii sunt răi şi în urma ta vor discuta şi te vor bârfi timp îndelungat. Şi astfel se va forma o altă bubă a cărei bacterii sunt cei de aproape. Problema aceasta nu este prea diferită de cea dintâi, doar că pici într-o altă extremitate, una în care de data aceasta eşti izolat şi singur. Ar exista vreo şansă de salvare? Poate că da… poate că nu…
Ar fi necugetat să fie lăsat totul în voia timpului. O astfel de decizie ar complica lucrurile şi le-ar lăsa să se aşeze una peste altele ca un zid puternic de care nu mai poţi trece. Prin urmare trebuie luată o decizie în care oricum ar fi, diversitatea nu strică.
Întrebare: ce decizie? O decizie a fost cu mult timp înainte luată, numai că este foarte greu de dus la bun sfârşit.
Decizii, prieteni, duşmani, oameni, probleme… o lume plină de haos în care haos este totul… ce era la început?