O păpădie răsare din pământ
Micuţă… între alte păpădii sub cerul sfânt
Şi străluceşte ea ca razele solare
Între copaci, oameni şi praf din aer.
Şi fiecare altă păpădie e frumoasă,
Amară la tulpină, în suflet arsă,
Deşi este făcută să stea mereu la umbră…
În înălţime nimeni n-are s-o ajungă.
Ea n-are frunze, nici n-are nevoie de ele
Căci alte plante îi oferă lumina de sub stele;
Seara orice păpădie este nevăzută
În iarba deasă ea e cea tăcută.
Şi neîntinată, într-o clipă, îşi spulberă a ei floare –
Explozie de raze, bucurie lină-n soare –
Puf mititel îi cară ei prin vânt sămânţa,
În mică lăuzie rămânând ce-a fost: sămânţa.