De unde este cerul atât de minunat?
De unde e sclipirea stelei de-altădat?
De unde este steaua atât de-nmiresmată?
De ce răsare luna cu raze îmbrăcată?
Şi întrebări răsar mereu în astă lume
Dar cine-i cu înţelepciune să le dea un nume?
[…]
Dar pentru ce există toate?
Dar pentru ce există tot?
[…]
Şi iată că-ntrebarea merge către altceva
Şi coborâm cu paşi înceţi din mica stea…
Acolo unde lacul cristalin oglindă cerul,
Acolo unde tineri mici îmbrăţişează efemerul
Şi se iubesc cum nimeni nu cuprinde
Iar din guriţe le ies şoapte… nu ies cuvinte,
Într-un sărut cuprind întreaga lume…
Atât de mici şi fac munţii să răsune;
În mintea lor trec mii de gânduri şi eresuri
Dar nu gândesc nimic căci absorbiţi de sensuri
S-au pierdut în valuri calzi şi merg pe calea dreaptă
Nu există lege… când nu e lege sau pedeapsă.