Sentiment pustiu, ameţitor, deşert,
Mă face să fi singur şi tot mai inert;
Această lume cu tot ce este-n ea mă dezgustă,
Mă face să mă simt o insectă: lăcustă;
Şi aripile mele sunt arse de soare
Căci urc prea sus iar inima mă doare;
Tot trupul meu este o neputinţă…
Ce să mai vorbesc de râvnita dorinţă?
Aşa este şi va fi mereu în astă lume:
Ecou deşert, pustiu, nisip, deşertăciune.
Sperând mă duc să dorm în al meu somn
Şi poate că în vis voi mai planta un pom –
Sămânţă mică mică… sâmbure de fericire…
Atât e tot… trup mort… dezamăgire…