Îi mulţumesc lui Dumnezeu
Că m-a lăsat să-l părăsesc,
Că pot acum ca să trăiesc,
Departe de nimicul său.
Ca preot eu nu existam.
Simţeam că totul e-n deşert,
Un efemer mult prea incert;
Sunt bucuros că nu-l mai am.
Departe mi-e religiosul…
Departe printre rugăciuni
Şi printre vechile minciuni;
Acolo unde-a fost şi etosul.
Se lasă seara, vine ziua
Şi nimănui nu-i sunt dator;
Liber că trăiesc sau mor
Trăirii nu-i voi spune “piua”.
Dumnezeu a şi murit,
Înmormântat de-a sa neştire,
Într-o veşnică pomenire,
Fără să fi făcut nimic.
A mai rămas doar o biserică,
Şi-o instituţie pătată,
Pe ici, pe colo, desfrânată,
Cu o retorică isterică.
Mă las acum purtat de vânt,
De gândul că voi fi şi mâine,
Bucuros de moment şi pâine…
Fericit înspre mormânt.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu,
Că m-a lăsat să-l părăsesc,
Că pot acum ca să iubesc…
Că pot acum să simt şi eu.