Înfăşurat în mantia-i roşie Soarele se retrage spre locul de odihnă, În care va apune Lăsând în urmă, Animale şi verdeaţă O lume care nu cuvântă. Peste oameni va străluci oraşul Cu făclii vii Plin de urme aventuroase Ale celor ce au fost Odată strămoşii. Şi totul e un infinit… Absolut Absolutizat De mantia-i extracterestră.
Month: June 2004
Sunt Broscoi
În noaptea adâncă şi plină de suspans O lume tot petrece, o lume în balans Cu haos în a ei întreagă natură – Viaţă şi pământ, când totu-i vechitură. Aşa este întregul, bătut de largu-i vânt, Cu rotocoale mici îşi spune al său cânt, Un cântec mic, sonor, de doină sau de jale, Nu ştiu…