Orasul este aprins de o lumina pustie
Desi peste tot in jur e-ntuneric…
S-ar spune ca e minunat
Dar cine poate a gustat
Din clipa asta-atat de dulce
Cand vantul bate… bate funze…
Luminile usor se sting in cladirile imense
Si eu intreb: cui a sa-i pese
De steaua care acum moare
De vrabiuta-n poluare
De frunzele ce stau in vant
Caci perforate… ele plang…
Sa tot privim in noaptea de clestar
Usor sa ne revarsam al nostru-amar
Ce-l tinem in al nostru suflet
Cu ura si durere-n cuget
Cu tot ce este-n asta viata
Sa le varsam pe cel din fata.
Acumulam tot ce-i mai greu
Si ducem tot la apogeu
Si vrem apoi mii de cadouri,
O viata buna in decoruri,
O stea cu tot ce e ceresc
Dar meritam un “te iubesc”?
Hai sa fugim din noaptea cea tarzie
Si sa fugim… unde-a sa fie!!!