Eternitate in spatiu, timp,
Si viata fara de mormant,
Atat iti ia sa fii atins
De nemurirea unei clipe.
E vested sufletul ca frunza
Ce cade-adanc de prin copaci;
Nu mai doresc nici timp… nici clipa
Cand voi fi spus un bun ramas.
S-a terminat amorul dulce
Si luna nu va licari…
Nici nu a licarit vreodata
Incet… incet… ea va muri!
Sfarsete-o stea chiar dintr-o mie –
Desi-n multime este viata –
Ea a murit, nu mai e vie,
Dar isi doreste alta viata.
Se naste-un soare intre ierburi,
Se naste totul din pamant
Si nu conteaza de te-nduri
De vreun mormant.
Sfarsit sta soarele in noapte
Si lumineaza din mormant;
Si mai sunt sufletele noastre
Ca si un plumb.
16Sa nu uitam ce este clipa
Cu-ale ei scanduri de amar.
Incet… incet… sapam durere
Mormantul de clestar.