Ce este viata? Ceva ce pur si simplu mintea umana nu poate intelege? Totusi traim si suntem intr-un adanc echilibru sau dezechilibru.
Analizam… privim… dorim… oare asta reprezinta viata cu tot ce este in ea? Oare in acest lucru consta misterul divin si in acelasi timp sublim, care inconjoara infinitatea universului? […] un fel de Big-Ben?
Pe de alta parte, altii spun ca viata sta in miscare dar astrele (stele sau planete) au viata? Stiinta spune NU. Sufletul, fiinta spun ca DA. Ce este prin urmare viata?
Poate ca insusi faptul ca EU gandesc, faptul ca ma aflu acum intr-o camera luminasa si in acelasi timp intunecata ma face sa ma gandesc scriind aceste randuri a caror idee doar eu o inteleg ce reprezinta viata. Un scris murdar, indescifrabil, care nu atrage nici o privire, plin de erori ma face sa fiu om… ma face sa am viata. Sa fiu eu plinatatea dumnezeirii, stapanul lumii, cununa tuturor creaturilor… sa fiu eu oare om? Iata o noua intrebare: Ce este OMUL?
PARANOIA… cuvantul ce ma caracterizeaza. Sunt ceea ce nu sunt si totusi sunt. In starea mea un filosof ar spune:”Eu sunt Adam cel dinainte de pacat” dar asta inseamna creatura deplina, perfecta ori… Ce este PERFECTIUNEA?
Un nebun poate fi perfect? Sau perfectiunea si viata cu tot misterul ei sta in imperfectiune, sta in acest scris plin de greseli, sta intr-o femeie batrana care acum priveste de la fereastra niste copii? (Cred ca am ridicat prea mult omul in slava) Sa privim altfel… Sta perfectiunea intr-o rata care macaie de zor? Poate ca acea rata gandeste , cunoaste Misterele Universului si pur si simplu este indiferenta. Un joc de sah… patratele prea putine…
Speranta, nadejdea… the ultimate thing. Cine poate spune ce este dragostea? Este oare doar un simplu instinct? Ce se poate spune atunci cand omul doreste o persoana, o alta fiinta… o atractie inexplicabila. Doresc sa sarut, doresc sa ating. Stelele se misca, universul prinde viata la doar o simpla atingere.
Cred ca am aflat ce este dragostea, cred ca stiu desi nu stiu; poate totul consta intr-o simpla amintire, intr-o simpla vedere. Ce ciudat! As vrea sa fiu cu ea (Gabi). Dar apare intrebarea esentiala care vine peste tot si toate: oare o iubesc?
In lume sunt 3 elemente: bine, rau si iubire. Afirmam ca le cunoastem pe toate si totusi nici una nu ne este cunoscuta. Adica cine poate da exemplu sa spuna: “DA! Eu am ales binele, sau eu am facut raul ca asa am vrut eu” sau “Eu iubesc”. Dovada necunostintei este in catalogarea unor simple relatii fata de persoana draga. Dar oare… aici exista asemenea notiuni de bine si rau?!
Ma tarasc in cuvinte ireale. Apare cealalta intrebare ca intr-un mare Ying+Yang: Oare ea ma iubesteste? Si caut dovezi… le gasesc, dar pot face evaluarea?!
Retrag tot ce am spus. Nu cunosc oamenii. Cred ca mai intai de toate trebuie sa cunosti OMUL pentru a putea spune ce este dragostea. Iata adevarata intelepciune. Stau acum in camera. Desi este cald este atat de frig. Ce este caldura? Ce este frigul? Oare nu sunt toate relative? Ce daca imi degera picioarele? O sa ma doara… big deal! Se aude zgomotul unei masini. Probabil accelereaza… de ce? Ca sa prinda verde la semafor… oricum va prinde caci se va schimba culoarea. Sa presupunem ca prinde exact inainte ca acea culoare sa se schimbe… unde este satisfactia?
La fel este si cu dragostea… unde e satisfactie? Poate ca la urma urmei nu e nimic, viata e un nimic si un nimic este la final… ceva fara scop… si atunci formatia din fundal are dreptate: “in the end it doesn’t even matter”.
Am fost oare chinuit. Notiune de bine si rau nu exista. A avut oare ea dreptate sau eu? Ea a oferit niste scuze fara socoteala. Ne-am certat. Eu am oferit cauza: un zambet. Oare sunt vinovat? Poate am cerut prea mult. Poate nu trebuia sa cer. Poate erau niste circumstante atenuante pe care eu sunt prea orb sa le vad. Oricat as afirma ca stiu tot si toate… asta e numai o dorinta. Se pare ca nu stiu NIMIC. Am ajuns la un zero, unul mare si gras de la care am pornit: No Doubt – Life’s a bitch and then you die. Mazbe even Him is right: “this life ain’t worth livin”.
Intrebare: oare am invatat ceva? Am invatat-o cateva lucruri despre morala si suflet. Asta ma multumeste pe mine… sau mai bine zis pe EL… dar pe mine… mai putin… ce-mi pasa de marturia sufletului cand mie imi arde inima? Poate ca la urma urmei nici invataturile acelea de religie ea nu le va tine minte, le va uita sau le va ignora. Nu sunt preot. De ce-mi pun intrebari de acest gen?
De ce imi pasa? Sunt om. Parca eram un nimic. Parca iubeam. Iata o balanata sferica. Poate ca asta-i tot ce este omul. Altii ar spune ca omul este carne si sange. Interiorul spune: SUFLET. Unde incape inima in ecuatie?
Taras… grabis… astept discomfortul ce pare sa vina peste mine. Ce ciudat! Dar… ce este moralul? Ce presiune!
E bun totusi… am castigat un joc de sah. Cele trei dorinte mi se implinesc: ATOTSTIINTA, ATOTANTELEPCIUNEA, si ATOTPUTEREA. Le vreau in continuare pe toate desavarsite dupa chipul si asemanarea cu Creatorul. Pentru aceasta ii multumesc vesnic.
Ce este infinitatea? O clipa de dragoste. Si apoi suporti durere in 1000de eternitati.
“This life ain`t worth livin’ because life’s a bitch and then you die. Death for all in little pachages.”